Intunericul de care ne temem si pe care preferam sa-l ascundem sub cortina aparent impenetrabila a somnului ascunde in sine nu o negare, asa cum de multe ori suntem ispititi a crede sub imperiul temerii, nu o anulare a perceptiilor ci o potentare a acestora prin orientarea lor spre interior; nu un colaps al lumii exterioare ci imbogatirea acesteia, inflorirea sa in adancul sufletului uman contemplator. Buchetul senzatiilor si emotiilor acumulate in ceasurile de activitate este distilat in nemaipomenita vastitate a sufletului avid, intr-o tainica alchimie patronata doar de sclipirea selenara si de promisiunea intunericului. Negrul inseamna, poate mai mult decat orice, reconcilierea fiintei cu sine insasi, materia oglinzii in care sufletul dezbracat de masti, constrangeri, iluzii sau temeri se zareste uluit parca de propria sa deplinatate imaculata.Ca drum al imbogatirii, intunericul este o experienta prin care fiinta trebuie sa treaca, pentru ca orice fiinta trebuie sa-si regaseasca esenta inainte de a putea accede spre desavarsire. Orice cautare trebuie sa inceapa in noi insine, scormonind dureros prin cotloane ascunse si unghere nebanuite sau uitate. Ratacirea in nedeslusit este exercitiul introspectiei in care forme neasteptate se ivesc si dispar iar jocul umbrelor este dansul starilor noastre obscure, al nelinistii noastre fundamentale. O lume alterata de prejudecati, lipsita de intelegere, supusa cutumelor si acceptand doar hedoniste judecati valorice, o societate in care sensibilitatea, fragilitatea sufletului alaturi de verticalitatea morala a fiintei ce alege sa respecte, sa mangaie, sa se ofere si sa iubeasca in loc de a ucide, a uri si a sfasia sunt luate in deradere, extirpate si inlocuite de cinism si barbarie, o astfel de lume refuza si este refuzata de catre cei incapabili de a se dezbraca de frumusetea ce straluceste din interior. Ostracizati, ei se refugiaza in propria lor lume, intr-un somn al energiilor vitale, inchisi departe de suferinta, de societate si de timp. Intunericul mangaie rani ce nu par a se inchide nicicand, insa in singuratate si in tacere lacrimile devin frumusete, durerea devine frumusete iar totul se preschimba caci, adanc in fiinta, catre izvoarele sale, se afla mantuirea, transfigurarea sordidului in curatenie, a tristetii in bucurie, a temerii in curaj si a mortii in viata... Redefinirea lumii inseamna redefinirea limbajului si a comunicarii, inseamna nasterea creatorului a carui arta este expresia sensibilitatii reflexive. Creatia il naste pe creator, definindu-l, traindu-l, ghidandu-i inaltarea spre sinele deplin.